vineri, 30 decembrie 2016

Top 10 cărți | 2016

Anii trec pe lângă noi, unii fug de-a dreptul și nici măcar nu știm că au plecat de lângă noi. Au fost unii care m-au făcut să îi consider așa, să realizez cât de repede am parcurs acele zile, săptămâni și luni, dar nu pot spune același lucru și despre 2016. A fost unul din acei încărcați, plin de momente tensionate și de vești care m-au lăsat secată de puteri până ce nu am aflat fiecare deznodământ. Și cred că cea mai importantă veste pe care am primit-o a fost faptul că am intrat la facultatea pe care mi-am dorit-o, ca bucuria să fie alimentată cu momentul în care mi-am dat seama că am fost acceptată la buget. Bucuria și uimirea au fost șocante în condițiile în care nu mă așteptam și nici nu aveam pretenția că voi fi acceptată la buget (când vezi atâția și atâția cu medii mult mai mari, îți închizi ochii și te rogi ca măcar să ai norocul să intri), dar da, pentru mine 2016 pot spune că a fost unul memorabil, din acest punct de vedere. 

Anul acesta, în materie de cărți, mi-am propus să citesc 50, la fel ca și anul trecut. Am reușit să îndeplinesc așa zisul goal, chiar să îl depășesc cu un număr de 7. Nu știu dacă și anul viitor îmi voi seta același număr de cărți pe care să îl citesc, probabil că îl voi scădea cu vreo douăzeci, în condițiile în care 2016 a fost puțin mai lejer, ceea ce mi-a permis și să îndeplinesc acest număr. Dar, până la urmă, așa cum precizez de fiecare dată, nu sunt genul care să îngrașe porcul în ajun, citind și câte trei cărți în paralel, în speranța că va reuși să ajungă la acel număr ideal. Nu! 

Cât despre acest top pe care încerc să îl fac la fiecare sfârșit de an, anul acesta a fost puțin diferit. Numărul 10 s-a transformat într-un veritabil 11, din cauză că, de această dată, mi-a fost absolut imposibil să mă rezum doar la un număr rotund de cărți citite. Cum Moș Crăciun a fost darnic cu mine, mă simt responsabilă să întorc și eu gestul, la rândul meu. Și nu neapărat pentru că mă simțeam datoare, ci din cauză că am vrut foarte mult să o fac.

Cartea de pe locul 11
Malad de Alexandru Voicescu
Cred că motivul care m-a măcinat cel mai mult când a venit vorba de dorința de a citi Malad a fost faptul că acest roman urma să fie debutul lui Alexandru Voicescu, și cum îl cunoșteam doar din perspectiva de editor și fondator al editurii Herg Benet, curiozitatea mă făcea să vreau să îl descopăr și pe scriitorul Alexandru Voicescu. Cuvântul debutant, sincer, nu s-a văzut deloc în poveste! Dacă aș fi citit această carte, îndemnată de cineva, fără să știu cine este autorul, cu siguranță că aș fi spus că aș vrea neapărat să știu titlurile celorlalte cărți scrise de acesta. Pentru că întreg conținutul miroase  în afară de acel parfum specific filelor – a scriitor expert, a făuritor de cuvinte și emoții ce se joacă cu literele de ani și ani de zile. A fost o carte diferită față de multe altele pe care le-am citit, și faptul că unele persoane au specificat faptul că nu au înțeles Malad-ul, într-adevăr nu cred că este o carte pe care să o citești oricând și în orice mediu. Este destinată acelor momente în care îți poți acorda întreg timpul ei, să o diseci, să o aprofundezi. Aștept cu nerăbdare ziua  sper cât mai repede  în care mă voi apuca de Fata de la nord de ziuă


Cartea de pe locul 10
Quasar de Ana Mănescu
Pe tot parcursul lecturării acestui Quasar mi-am spus de nenumărate ori că Ana Mănescu este o vrăjitoare a cuvintelor și a creării de povești fermecate și fermecătoare. Și nu voi rata șansa să nu afirm și acum acest adevăr. Fiind prima carte pe care am citit-o de la ea, nu avem așteptări din punct de vedere a ceea ce îmi va oferi  dar știam în sinea mea că mă va surprinde plăcut , așa că am plecat în acea călătorie cețoasă cu multă curiozitate; ca un copil ce descoperă o nouă jucărie primită în dar. Aici vorbim despre proză scurtă, despre entuziasmul de a te infiltra în mai multe povești, vieți și trăiri. Fiecare poveste este magică și sensibilă, enigmatică și vie, ce nu te lasă nicio clipă din a-ți trage sufletul. Sunt povești care se înfățișează diferit în ochii fiecărui cititor, care îți transmit lucruri pe care numai tu le vei ști și care îți pun zeci și zeci de întrebări despre ceea ce înseamnă ele, cu adevărat. Frumos măi, frumos!

Cartea de pe locul 9
Prințesa albă (The Cousins War #5) de Philippa Gregory
Dacă ar fi să îmi aduc aminte, dintre toate cărțile pe care le-am citit din seria „The Cousins War”, Prințesa albă mi-a plăcut cel mai mult, până acum. Nu știu dacă sunt ipocrită când spun că m-am așteptam ca, într-un anume fel, să fie volumul meu preferat. În momentul în care am văzut coperta și am citit descrierea, aveam un sentiment că întâmplările petrecute și personajele  dar mai ales prințesa Elizabeth, deoarece o știam din Regina albă  mă vor fascina cel mai mult și îmi vor aduce o stare mult mai intensă de concentrare, ca să o spun așa. Și cum există dăți în care intuiția nu dă greș, într-adevăr Prințesa albă a fost volumul care mi-a plăcut și care m-a atras în măsura cea mai mare. Poate inocența prințesei sau poate modul strict și uneori enervant al mamei regelui de a-l face să îi fie supus m-a fascinat cel mai mult, sau poate, pur și simplu, atmosfera creată în jurul acelor întâmplări istorice și încărcate cu atâta dramatism și tensiune.  Dacă până acum nu ați apucat să citiți nimic scris de Philippa Gregory, vă recomand cu cea mai mare încredere „The Cousins War”, și dacă s-ar putea, să începeți fix cu acest volum, pentru că, așa cum am menționat de fiecare dată, cărțile se pot citi în ce ordine dorește fiecare, deoarece informațiile importante și vitale pentru a înțelege anumite situații, vor fi aduse din nou în discuție, în fiecare volum. 

Cartea de pe locul 8
Purgatorio (Am murit, din fericire #4) de Theo Anghel
Anul acesta am citit toate cele patru volume  cele care au apărut  din seria „Am murit, din fericire”, și în ciuda faptului că mi-au plăcut toate foarte mult, am ales să adaug în acest top doar Purgatorio, deoarece acesta a fost preferatul meu. Cei care îmi urmăriți blogul de mai mult timp știți că această serie îmi este foarte dragă, așa că ar fi fost absolut imposibil să nu se găsească și ea aici. Povestea, ideea de unde s-a continuat toată această lume fascinantă cu întâmplări marcante sau pur și simplu amuzante, m-a vrăjit într-un mod care mă face să îmi fie foarte greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie tot ceea ce am simțit pe parcursul acestor patru volume. Și îmi este enorm de dificil să cred că această serie va mai conține doar un singur volum, deoarece, după părerea mea, „Am murit, din fericire” s-ar putea continua la nesfârșit. Cu imaginația lui Theo și cu magnificul din personaje ar fi putut ieși o serie nesfârșită în volume. Dar o înțeleg pe autoare și sunt conștientă de faptul că, până la urmă, toate trebuie să aibă un sfârșit. Sper doar ca acest sfârșit să fie pe măsura întregii serii; cu toate că, după mine, mi-aș dori ca totul să fie numai lapte și miere. 

Cartea de pe locul 7
Ultima privire (Dincolo de moarte #4) de Adina Speteanu
Știu că am amânat câteva luni bune  mai mult de jumătate de ani de la cumpărarea cărții  până să mă apuc dea Ultima privire. Îmi dădusem seama că era, cu adevărat, ultimul volum și că dacă nu voi mai zăbovi puțin până să îl citesc, voi suferi mult. Și încă o mai fac; ironie, „ultima privire”, chiar s-a sfârșit cu ultima privire. Dar asta nu înseamnă că, atunci când voi spune acum nu mă voi reapuca de serie, și asta nu înseamnă nici că într-o bună zi, așa cum ne-a dat impresia autoarea, nu va mai exista o continuare. Cel puțin informațiile pe care le-am primit mai spre sfârșitul volumului mi-au mai ridicat speranțele că, după ceva timp, Natalia și Garda ne vor oferi peripeții noi. Și abia aștept, și sunt foarte nerăbdătoare și îmi doresc ca acea zi să vină cât mai repede! Dar până atunci, nu mai zăboviți și cumpărați seria și citiți-o!

Cartea de pe locul 6
Regina roșie (Regina roșie #1) de Victoria Aveyard.
Dintre toate cărțile care apar în acest top, volumul de față este singurul căruia nu am simțit nevoia să îi scriu o recenzie. Și nu pentru că ar fi fost ceva în neregulă cu el, ci din simplul motiv că, atunci când l-am terminat de citit mi-am dat seama că nu simt nevoia să îmi scriu părerea pe blog despre el. Sunt unele cărți pe care, pur și simplu, îmi doresc doar să le citesc și să le simt doar pentru mine, să nu împărtășesc nimic cu nimeni despre ce m-a făcut să simt și despre ceea ce mi-a dăruit cartea respectivă. Din moment ce se află în acest top, vă dați seama că mi-a plăcut foarte mult, și cred că, dintre toate cărțile young adult străine pe care le-am citit anul acesta, Regina roșie a fost a doua care mi-a plăcut cel mai mult, cu toate că acel pătrat amoros care m-ar fi făcut să cred că există la început, s-a transformat într-un triunghi amoros  pe care îl urăsc din tot sufletul meu , comparabil cu ceea ce mi-a transmis această carte și cu întâmplările prin care au trecut personajele dar și cu finalul năucitor pe care ni l-a oferit autoarea, pentru mine nici nu mai există. Nu l-am mai pus la socoteală atunci când m-am hotărât că Reginei roșii îi stă perfect de bine în acest top. În clipa în care editura Nemira va posta coperta din română a volumului doi sau va anunța faptul că se poate cumpăra cartea, acea zi va fi una dintre cele mai frumoase din anul care vine. Iar coperțile seriei  Doamne, dă-mi putere să nu leșin pe aici!

Cartea de pe locul 5
Recviem pentru un asasin (Alina Marinescu #6) de Monica Ramirez.
Dacă seria „Alina Marinescu” ar fi fost scrisă de un autor străin, conținutul bineînțeles că mi-ar fi plăcut la fel de mult, dar când ai satisfacția să spui că Monica Ramirez este româncă, că seria este scrisă de un autor român, ești mândru și te bucuri precum un copil inocent. „Alina Marinescu” cred că, dintre toate seriile pe care le-am terminat de citit în acest an, m-a întristat și m-a bucurat cel mai mult. Emană un acel ceva ce aproape îți paralizează conștiința, ce absoarbe din tine tot răul, dăruindu-ți, în schimb, numai senzații extreme; senzații pe care nu credeai că le ai în interior. O plăcere pe care numai ea ți-o poate oferi. Nu voiam să se termine și nici acum nu îmi vine să cred că volumul acesta a fost, într-adevăr, finalul. Cum s-a terminat povestea Alinei, numai citind veți putea să aflați, dar sentimentul pe care ți-l transmite atunci când citești și ultima pagină, este de nedescris. Este ceva ce numai poveștile speciale și unice ți le oferă. 


Cartea de pe locul 4

Capcana I + Capcana II (Rephelimii #2) de Simona Stoica.
Când am făcut acest top anul trecut, am ales să pun doar a doua parte din primul volum al Provocării deoarece îmi plăcuse mai mult decât prima. Spre deosebire de prima carte a seriei, a doua, Capcana a fost cu o treaptă deasupra primei, prin faptul că se vedea că stilul Simonei era puțin mai matur  prinzând o altă complexitate, ca să mă fac mai bine înțeleasă, deoarece, oricum autoarea are un stil matur , dar și povestea devenise mult mai antrenantă față de ceea ce am descoperit în Provocarea. „Rephelimii” este genul acela de serie care îți conferă dependență doar citind descrierea, doar răsfoind-o fugitiv, ochii oprindu-se pe niște paragrafe la nimereală.  Simona știe cât de mult îi apreciez munca, felul migălos și perfecționist de a-și dori ca totul să iasă fără pată, perfect, ceea ce mă determină să aștept viitoarele continuări cu și mai mult entuziasm. Când mă gândesc că povestea este de-abia la început, că vor mai urma încă patru cărți din serie, îmi crește inima de bucurie, dar și de groază pentru ceea ce va urma să se întâmple pe mai departe. 

Cartea de pe locul 3
Rockstar de Cristina Nemerovschi.
Când am citit anul trecut Păpușile, ele deveniseră preferatele mele dintre toate cărțile pe care le-am citit scrise de Cristina. Anul acesta, Rockstar le-a luat locul, Storm reușind să detroneze ceea ce credeam că va rămâne pe locul întâi ceva timp. Și după ce am terminat de citit povestea acestuia și a problemelor cu care se confrunta atât ca rockstar, cât și ca tânăr ce suferise o traumă de-a dreptul sfâșietoare, mi-am dat seama că niciodată nu voi putea să afirm că o anumită carte de-a Cristinei Nemerovschi va putea să fie cea mai bună dintre cele pe care le-aș fi citit de la ea, deoarece ea surprinde de fiecare dată, cu fiecare nouă carte scrisă. În schimb, până acum Rockstar a fost cea care m-a marcat cel mai mult și cea care m-a determinat să îmi pun cele mai multe întrebări despre ceea ce simt cei din jurul meu, despre ceea ce  sincer  nu prea mă interesa atât de mult; ce se află în sufletul acelor artiști pe care îi consider ca având o viață frumoasă, pe care de multe ori mi-am dorit să o pot trăi măcar o zi. Mi-a transmis atâtea cartea asta, încât mi se rupe uneori sufletul când nu pot să îmi găsesc cuvintele pentru a arăta cât de mult înseamnă pentru mine și cât de mulți ar trebui să o citească! Toți! Citiți Rockstar!

Cartea de pe locul 2
Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu.
Cu toate că lumea din romanul lui Șerban Andrei Mazilu este una cum nu se poate mai terifiantă, îngrozitoare și întunecată, tot aș vrea ca un astfel de „anotimp” să învăluie, cândva, o zi din viața mea. Și în recenzie am tot precizat cum că, de multe ori, pe tot parcursul cărții nu am putut să nu asemăn situația care se găsește în țara noastră cu ceea ce se întâmplă în lumea din Anotimpul pumnalelor. Și zău că au fost clipe în care voiam atât de mult să există un Aendo, o Loup sau un York și în lumea reală care să stârpească toți corupții din țara asta! Și până la urmă romanul nu este doar despre toate astea, cât este despre toată nebunia creată de autor, despre toate entitățile oribile și despre toată dependența pe care ți-o dăruiește. Pentru că, până la urmă, tot noul dintr-o carte te face să-ți dorești mai mult, și din asta s-a născut și Jocul necromanților, o continuare a Anotimpului. Acesta fiind și motivul pentru care nu am vrut  cu greu m-am abținut, vă spun  să citesc și această carte în acest an, deoarece nu știu cum aș fi scos la capăt care ar fi fost mai bună dintre ele. E greu să faci o recenzie despre Anotimp, dar și când te apuci și intri în vraja cuvintelor, îți e dificil să ajungi la final; ai scrie non-stop despre cât de magnifică e. 

*Tam-tam-tam!* pe 2016

Cartea de pe locul 1
Banda celor șase ciori (Banda celor șase ciori #1) de Leigh Bardugo
Din clipa în care am citit Regatul umbrelor, primul volum al trilogiei „Grisha”, aveam o bănuială că autoarea va ajunge să devină una dintre preferatele mele, și nu m-am înșelat. După ce am terminat și Regatul furtunilor, al doilea volum, bănuiala deja devenise o siguranță, ca apoi, după ce și ultimul volum, Regatul luminilor, trecuse prin mâinile și ochii mei, mi-am promis că voi citi tot ce urma să scrie această autoare. M-am ținut de cuvânt și continui să o fac și în continuare  nu am nicio temere cum că îmi voi încălca vreodată promisiunea , deoarece Leigh Bardugo este îngrozitor de perfectă din punct de vedere al ideilor pe care le are, a tot ceea ce crează, făruiește, ne oferă. Din clipa în care am terminat Banda celor șase ciori, am realizat cât de mult îmi doream și aveam nevoie de această autoare în „viața” mea, cât de necesare erau personajele mele în lumea din capul meu și cât de orbi sunt regizorii că ecranizează uneori niște cărți de-a dreptul penibile din punct de vedere al originalității, când au povești ce urlă a fi aduse la „viață”. Știu sigur că în ziua în care voi afla vestea că una dintre seriile lui Leigh Bardugo va avea parte de un film sau un serial  de preferabil toate , voi fi un cu totul alt om.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu