vineri, 4 august 2017

„Stresul dintre orgasme” de Ana Mănescu

Cartea Stresul dintre orgasme poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale. 

Un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.

RECENZIA: Stresul dintre orgasme este a doua carte pe care am citit-o, scrisă de Ana Mănescu, după Quasar. Dacă ar fi să mă întrebe cineva care, dintre cele două, mi-a plăcut cel mai mult, nu aș ști pe care să o aleg și chiar dacă Quasar mi-a transmis mult mai multe emoții și este puțin mai sus față de Stres... în ierarhia inimii mele, ar fi o nedreptate pentru cât de frumos a fost acest roman, dacă m-aș îndrepta spre cea dintâi citită. Pentru că romanul de față – deoarece aici vorbim despre o carte cu o acțiune continuă, nu una cu povestiri scurte, așa cum a fost vorba în Quasar –, cu toate că aveam o anumită presimțire că nu m va lăsa indiferentă, nu mă așteptam să mă încânte într-o măsură atât de mare. Categoric Ana Mănescu este un autor aparte, cu un stil special și cu povești dintre cele mai magice și mai zânești, cu personaje dintre cele mai enigmatice, mai misterioase și mai ciudate – dar amețitoare într-un mod fascinant –, ceea ce mă face să mă gândesc că, totuși, nu este o scriitoare chiar pentru oricine. Poveștile ei se îndreaptă mai mult spre publicul care este capabil și îndeajuns de pregătit încât să poată să își acceseze acea parte a creierului, acea imaginație mai profundă, cu aspecte pe care le percepi cu puțin greutate. Dar atunci când o vei face, vei rămâne fascinat de cât de desprinse dintr-o lume specifică zânelor sunt și cât de extraordinare și diferit le vei găsi.

Stresul dintre orgasme este o poveste intensă, cu o nebunie atrăgătoare și care mi-a oferit senzații și emoții dintre cele mai răvășitoare și mai năucitoare. Am citit povestea, uneori poate neînțelegând gândurile personajelor, alte ori considerându-i total nebuni, dar acea frumoasă nebunie a dat și un mai mare farmec acestui Stres.... Nu cred că aș putea să citesc vreo carte de-a Anei Mănescu fără a conține acest mic strop de amețeală, fără aceste replici parcă scoase dintr-o cu totul altă lume, deoarece consider că genul acesta de povești o fac atât de specială, de diferită, atât de Ana
Auzi la el, cît să citești într-o zi? Cred că este singurul lucru pe care îl poți face fără oprire, fără să te plictisești, fără să ți se facă foame sau sete sau somn, fără să vrei să te piși sau să te speli sau să îți dezmorțești oasele. Asta dacă povestea e bună., într-atât să te întristeze cu adevărat momentul în care o termini și să crezi că o parte din tine a rămas îngropată de vie între două coperte. Și să te rogi atunci să ai un accident de mașină sau să îți scape cineva o oală sau un ghiveci în cap sau să te tîlhărească un golan pe stradă, să îți dea cu ceva în creștet. Numai așa, un amnezic, ai putea să trăiești iarăși fericirea aceea de prozelit într-o lume în care povestea este zeul, numai așa ai putea simți cum ți se ridică pagină cu pagină și fir cu fir părul de pe mîini și de pe ceafă, ai putea să te scufunzi adînc în alte vieți și să respiri cu altă gură, să vezi cu alți ochi și să iubești cu alt trup.
Fragmentul era cu mult mai lung, dar ar fi însemnat pentru mine o exagerare să extrag atât de mult, cu toate că ar fi arătat în întregime, pe scurt, ceea ce am simțit după ce am citit Stresul dintre orgasme. Și mi s-a părut puțin înfricoșător, deoarece după ce am citit acest paragraf și l-am însemnat – pentru că descria atât de bine sentimentele cititorului atunci când descoperă o carte bună, cu adevărat bună –, după ce am terminat de citit cartea și am început să transcriu fragmentul pentru recenzie, m-am oprit puțin și l-am recitit cap-coadă, oprindu-mă apoi. Pentru că am descoperit aceste cuvinte într-o carte care mi-a oferit exact aceeași dependență și aceeași stare de foame pentru ceea ce a mai scris și va mai scrie Ana Mănescu. Simțeam că devenisem flămândă de magiile ei, de modul cum învârtea și așeza cuvintele, creând o poveste atât de frumoasă, de palpabilă, încât îmi doresc cu atâta ferocitate ca cineva, un regizor să le învelească într-un ecran. Să le vizualizeze toată lumea și să simtă aceeași nebunie și dorință de mai mult. (Ca apoi, înnebuniți, să meargă și să cumpere cartea – cărțile – și să le devoreze cu ochii, la fel cum au făcut-o cu filmele.) Pentru că poveștile ei îmi aduc aminte de – și aici o să dau numai un singur exemplu – ecranizarea cărții Legături bolnăvicioase de Cecilia Ștefănescu, și sper ca prin aducerea acestui exemplu, să nu denigrez cu ceva povestea, în sensul ca autoarea să nu considere o jignire adusă. Dar cadrul, intimitatea aceea pe care mi-a adus-o atât cartea, cât și filmul, m-au făcut să îmi imaginez cum Stresul... ar fi ceva dintr-o lume oarecum asemănătoare.

Aș fi vrut să fi scris ceva despre personaje, să vă povestesc câte ceva despre ce mi-au transmis acestea pe tot parcursul cărții, dar având în vedere că ele au fost esența, miezul întregului Stres..., ce am scris mai sus se aplică și în cazul lor. Pentru că fără ele mi-ar fi fost cu mult mai greu să simt ceea ce mi s-a oferit, și faptul că Robert, Iana și Candy au fost acolo pentru a-mi explica mai bine ce ne-a dat Ana Mănescu – dar și faptul că mi-a plăcut la fel de mult de toți trei –, a făcut ca lectura să fie mult mai excitantă.

V-am îndemnat și când am scris recenzia Quasar-ului să citiți scrierile Anei, să dați o șansă poveștilor ei zânești, pentru că, atunci când o veți face, sunt sigură că o să vă placă măcar pe jumătate cât mi-au plăcut mie. Încă aștept cu nerăbdare Sinuciderea ielelor – carte pe care Ana Mănescu a spus că o pregătește –, dar până voi ajunge să o găsesc tipărită, mă voi mulțumi să mă îndrept, în sfârșit, spre romanul ei de debut, Alter.ego. 

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit spre recenzie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu